Piept de rata cu sos de cirese

Piept de rata cu sos de cirese si cartofi dauphinoise
  • Portii : 2
  • Timp pregatire : 20m
  • Timp gatire : 50m
  • Gata in : 1:10 h

Desi pieptul de rata este considerat o delicatesa, in realitate este destul de usor de preparat. De aceea, va propun o reteta de piept de rata cu sos de cirese si cartofi dauphinoise.

Rating mediu

(4.6 / 5)

4.6 5 8
Voteaza

8 persoane au votat reteta

3.182

Ingrediente

  • 1 piept de rata
  • 150 grame cirese (fara samburi)
  • 30 ml vin rosu sec
  • 1 lingurita otet balsamic
  • 30 grame unt
  • 2 cartofi mari sau 3 medii
  • 100 ml smantana pentru gatit
  • 50 ml lapte
  • nucsoara
  • sare
  • piper mozaic
  • 1 catel de usturoi

Mod de preparare

Pasul 1

Pentru a gestiona cat mai bine timpul si a obtine cat mai rapid preparatul final, vom incepe sa preparam mai intai cartofii dauphinoise. Pune intr-o cratita smantana si laptele si fierbe-le la loc mic 6 - 7 minute pana cand sosul incepe sa se ingroase. Opreste focul, adauga sare, piper proaspat macinat si nucsoara si lasa sosul sa se raceasca.

Pasul 2

In timpul acesta, spala si curata cartofii si taie-i in felii subtiri cu ajutorul unei mandoline sau la robotul de bucatarie. Pentru coacere am folosit doua forme cilindrice din inox cu diametrul de 7.5 centrimetri, insa poti folosi la fel de bine si ramekin-uri cu acelasi diametru. Freaca cele doua forme pe interior cu un catel de usturoi, unge-le apoi cu unt si aseaza-le in tava de cuptor pe o bucata de hartie pentru copt. Pune trei straturi de cartofi, apoi o lingurita din sosul de smantana si continua pana termini cartofii, adaugand smantana la fiecare trei straturi de cartofi. La ultimul strat pune doua lingurite de smantana, cat sa acoperi bine cartofii. Da totul la cuptor timp de 40 de minute la foc mediu pe primul grilaj de sus.

Pasul 3

In timpul in care cartofii dauphinoise stau la cuptor, te poti ocupa de pieptul de rata. Cresteaza grasimea de pe cele doua bucati de piept de rata cu ajutorul unui cutit ascutit, fara a ajunge insa la carne. In acest fel, grasimea se va scurge mai usor, iar crusta va fi crocanta. Presara sare si piper proaspat macinat peste piept si lasa-l 2 - 3 minute sa se patrunda aromele. Intre timp poti sa pornesti cuptorul, ca sa se incinga bine. Pune pieptul de rata cu pielea in jos intr-o tigaie anti-aderanta rece, apoi aprinde focul la aragaz. Este foarte important ca tigaia sa nu fie incinsa, altfel grasimea nu se va mai scurge asa cum ar trebui. Tine pieptul pe foc mediu spre iute timp de 4 minute, dupa care intoarce-l si pe partea fara piele si lasa-l tot 4 minute, ca sa se rumeneasca bine.

Pasul 4

Dupa ce pieptul s-a prajit uniform pe ambele parti, transfera-l intr-un vas termorezistent si da-l la cuptor pentru inca 8 minute (eu l-am pus pe cel de-al doilea grilaj, sub cartofii dauphinoise, care inca erau la cuptor). Daca vrei ca pieptul sa fie in sange, il poti lasa numai 6 minute, in timp ce la un interval de 8 - 9 minute vei obtine un piept facut mediu.

Pasul 5

Acum te poti ocupa si de sosul de cirese. Pune o cratita anti-aderanta pe foc si topeste 20 de grame de unt, apoi adauga ciresele. Lasa ciresele pe foc timp de 4 - 5 minute, amestecand din cand in cand, pana incep sa se inmoaie. Adauga acum vinul si otetul balsamic, amesteca totul bine, apoi lasa sosul sa scada la foc mic timp de 8 - 10 minute, pana incepe sa se ingroase usor.

Pasul 6

Intre timp, scoate cele doua bucati de piept de rata din cuptor dupa trecerea celor 8 minute, pune-le pe o farfurie cu cate o bucatica de unt deasupra si lasa-le sa se odihneasca inainte de a le felia. La sfarsitul acestui interval sosul de cirese ar trebui sa fie gata, iar cartofii dauphinoise vor trebui scosi din cuptor.

Pieptul de rata cu sos de cirese se serveste alaturi de cartofii dauphinoise, iar un pahar de vin rosu demisec se va potrivi de minune. Pofta buna!

Piept de rata cu sos de cirese si cartofi dauphinoise

  1. posted by Alexandra on martie 25, 2016

    Salut! Se pot folosi si visine congelate pentru sos?
    Multumesc!

    • posted by Thecookbook on martie 25, 2016

      Buna Alexandra,

      Da, se pot folosi si visine congelate. Iti recomand sa le decongelezi in prealabil, ca sa nu-si lase prea multa zeama.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Inline